Categories
Analize Video

Rusia vorbește despre prietenie cu România prin gura unui polonez

Politologul și jurnalistul Mateusz Piskorski s-a făcut cunoscut în Polonia pentru viziunile sale panslaviste și puternic pro-ruse încă de la începutul anilor 2000, iar ca activist politic a reușit să ajungă în parlamentul polonez între 2005 și 2007, promovând aceeași agendă. În 2015 și-a fondat un partid politic anti-occidental și pro-rus numit ”Zmiana” (Schimbarea), iar la evenimentul de lansare au participat și reprezentanți ai teroriștilor ruși din Donbas, care și-au făcut cunoscută poziția privind ”independența” acestei regiuni față de Ucraina. Dat fiind întregul său parcurs, nu e de mirare că Piskorski a fost arestat în 2016 și pus sub acuzare pentru legăturile sale cu serviciile ruse de informații, fiind eliberat în 2019.

Materialul analizat în continuare este un interviu oferit de Mateusz Piskorski uneia dintre principalele instituții de propagandă rusă din România. Printre afirmațiile sale se numără unele relevante din perspectiva modului în care Rusia privește la țări precum România sau Polonia. Acestea sunt numite ”caii troieni ai SUA pe continentul european” și, după Piskorski, ” ambele țări au primit de la americani rolul semnificativ de a provoca Rusia prin susținerea destabilizării și a forțele anti-rusești în republicile post-sovietice.” Piskorski descrie România și Polonia ca pe niște câmpuri tactice americane în Europa, parte din ”zona controlată de americani în interiorul UE”. Politicianul polonez consideră că ”Federația Rusă nu reprezintă nici o amenințare pentru România”, iar privind Republica Moldova (și Transnistria, numită de el parte a ”lumii ruse”), Rusia și România ar trebui să negocieze un ”statut special, neutru, bilingv”. În opinia sa, colaborarea româno-rusă este facilitată de comuniunea de cultură, religie și filosofie dintre cele două țări. De vină pentru relațiile proaste dintre România și Rusia s-ar face Occidentul, ”axa anglo-saxonă”, care ar fi ”aprins fobia și ura, apoi au educat și au format în acest spirit o întreagă clasă politică din ambele țări.”. Privind Uniunea Europeană, atitudinea sa poate părea mai pozitivă, însă doar privind acțiunile de fortificare a granițelor exterioare, în fața amenințărilor reprezentate de migranți. Politicianul polonez concluzionează prin a spune că Uniunea Europeană este ineficientă.

La prima vedere, Piskorski nu spune nimic nou – toate tezele sale sunt prezente în propaganda rusă tirajată săptămânal în talk-show-urile televiziunilor ruse (chiar dacă nu de fiecare dată acestea menționează nominal România sau Polonia) sau în articolele publicate pe platformele Rusiei în limba română. Însă am ales menționarea acestui material deoarece orice cititor poate lua cunoștință, într-o lectură de câteva minute, de chintesența atitudinii Rusiei față de România și alte țări din Europa Centrală și de Est – teza țării apropiate cultural, cu care vrem să fim prieteni dar ne încurcă anglo-saxonii (SUA și Marea Britanie) care intervin în spațiul nostru comun cu intenția de a strica prietenia româno- (polono-, bulgaro-, ceho-, slovaco-) rusă. În realitate, această teză rusă trebuie citită, printre rânduri, în felul următor: nu mai putem influența situația după cum ne-am dori în fostele noastre colonii postbelice din Europa Centrală și de Est, însă vrem să ne întoarcem la acea situație. Aceasta este intenția reală a Moscovei, de aceea a încercat Rusia să obțină un tratat de recunoaștere a zonei ei exclusive de influență – care ar putea fi oricând extinsă dacă circumstanțele o permit. De aceea Moscova emite aceste cântece de sirenă menite să adoarmă vigilența unora dintre recipienții mesajului: nu suntem o amenințare, suntem asemănători, vrem să fim prieteni. După modul în care a procedat cu Georgia în 2008 și Ucraina în 2014, Rusia nu (mai) poate fi crezută.

Cum încearcă Rusia să semene frică în inimile românilor

Materialul analizat în continuare e relevant din perspectiva acțiunii propagandei ruse în România prin modul în care încearcă să submineze încrederea populației României în NATO și SUA. Autorul pornește de la a prezenta noua administrație de la Casa Albă drept slabă, care nu se poate instala convingător și nu poate învinge gravele diviziuni din societatea americană. Imaginea Statelor Unite din articol este una cvasi-apocaliptică, cu sute de mii de afaceri migrând din statele ”democrate” precum New York sau California spre unele ”republicane” precum Texas sau Florida, cu pericol real de secesiune a unora dintre state. Echipa lui Joe Biden este acuzată că ar fi ”pornită spre război”, spre deosebire de Trump, care ”a adus multe trupe acasă”. Autorul consideră că administrația Biden și-a stabilit deja noul adversar, Rusia, și se pregătește să-l atace prin intermediul Ucrainei, care se pregătește să pornească o ofensivă în Donbas. Mai mult decât atât, autoritățile americane ar fi interesate să aducă arme nucleare în regiunea Mării Negre. În replică, Rusia ar putea folosi o super-armă cu puls electromagnetic pentru a distruge întreaga rețea electrică a SUA și a lipsi această țară de curent electric pe o perioadă de peste un an. Din aceste cauze, după cum spune autorul, ”Apartenenţa noastră la N.A.T.O. poate să devină o chestiune foarte serioasă, foarte gravă, de viaţă şi de moarte.”. Aici trebuia să ajungă mesajul, acesta este punctul culminant al textului. Românilor ar trebui să le apară temeri privind apartenența României la NATO și, ulterior, să ceară, tot mai mulți, ieșirea din această alianță. Miza autorului materialului este să sădească frică în mințile celor care-l citesc, contribuind la slăbirea încrederii cetățenilor României că apartenența la NATO îi poate proteja.

Scenariul alarmisto-apocaliptic descris în articol face parte din tacticile de război psihologic utilizate de Rusia – într-un scenariu în care proiectarea și etalarea amenințării ar trebui să fie suficiente pentru demoralizarea populației-țintă și scoaterea acesteia din luptă. În realitate, Rusia nu își poate permite să treacă la acțiuni militare directe împotriva unei țări precum SUA sau a blocului militar NATO, deoarece în acest caz potențialele riscuri pentru regimul Putin ar fi foarte greu de gestionat. Acest regim s-a clădit pe un anumit gen de ”contract social”: cetățenilor li se asigură stabilitatea (adică subzistența și pacea) în schimbul tolerării lui Vladimir Putin și a acoliților lui la putere. În cazul aruncării stabilității în aer printr-un război cu NATO, populația – care oricum își vede veniturile și nivelul de trai în scădere de ani buni – s-ar putea revolta în masă.

Pentru cine trag clopotele lui Kuzmin?

Un aspect mai puțin cunoscut publicului larg al relației bilaterale româno-ruse (sau ruso-române) este legat de clopotele pentru bisericile ortodoxe, existând efortul de a aduce în România clopote produse în Rusia. Materialul analizat relatează un eveniment organizat la Centrul Rus de Știință și Cultură, în care au fost prezentate câteva clopote fabricate în orașul Iaroslavl din Rusia. A avut loc și o demonstrație a sunetului acestora. Din material aflăm că persoana care a adus aceste clopote la București ar fi făcut același lucru în ultimii cinci ani, oferind clopote din Rusia unor mânăstiri și biserici din România precum Putna, capela militară din Botoșani, catedrala din Giurgiu.

Evenimentul este relevant din perspectiva diplomației culturale ruse în România prin prezența ambasadorului Valeri Kuzmin, care a reluat câteva dintre obișnuitele clișee rusești despre comunitatea de religie dintre popoarele român și rus, susținerea acordată de Rusia în timpul jugului otoman. ”Apreciez foarte mult eforturile poporului român în lupta pentru statalitatea sa, iar Biserica Ortodoxă Rusă a acordat totdeauna sprijinul său coreligionarilor ortodocși”, a declarat ambasadorul. Prin urmare, lupta pentru statalitatea românească – văzută de Rusia drept luptă împotriva statutului de ”colonie a occidentului” – este favorizată în prezent, fiind stimulat un anumit gen de naționalism – însă doar până la punerea în discuție a subiectelor delicate, precum tezaurul, Basarabia. Din evenimentul descris anterior tragem concluzia că Rusia folosește diplomația culturală pentru a juca din nou cartea ortodoxiei, în speranța fortificării unui vas comunicant important pentru proiectarea influenței sale în România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *