Categories
Analize

Mass-media și agresiunile psihologice specifice războiului informaţional în era globalizării

Încă de la începutul secolului XX tehnologia militară s-a aflat în continuă transformare, putând vorbi de o adevărată revoluţie în momentul de faţă. Dezvoltarea echipamentelor IT şi a tehnicilor militare deja permit soldaţilor o mai bună deplasare pe câmpul de luptă. Cele mai mari realizări au avut loc în domenii precum: electronică, computere şi microprocesoare, tehnologia informaţiei, armament de precizie etc.

Alături de SUA, alte state ce au ales să investească în acest domeniu sunt Franţa, Marea Bitanie, Germania, Italia, Spania şi Suedia. Printre cele mai finanţate programe/ tehnologii ale armatei şi serviciilor americane se numărau în trecut Echalon, Carnivore, sateliţii Keyhole sau dezvoltarea proiectelor de tip Future Combat Systems . Pentru a putea înţelege aceste transformări în domeniul militar, ar fi neceasr să ştim că de exemplu satelitul Keyhole, reprezintă la ora actuală cel mai scump produs al armatei SUA (aprox. 1 mld $) fiind folosit în special pentru supravegherea activităţilor din Orientul Mijlociu şi Coreea de Nord. Nu se cunosc orbitele pe care acesta se află, operând la altitudini diferite faţă de restul sateliţilor, mişcându-se mereu cu aceeaşi viteză ca cea a Terrei (se poate afla 24h/24 asupra aceluiaş punct), putând detecta obiectele de la sol, ce au un diametru chiar mai mic de 12 cm.

În acest sens, dezvoltarea cyber-spaţiului şi a acestor tipuri de programe reprezintă un subiect sensibil, întrucât transformă conceptul de război clasic, către noi forme de atingere a obiectivelor politice.

Indiferent de cum s-a manifestat, războiul a reprezentat însă mereu un fenomen în continuă schimbare – de la confruntarea directă prin luptă a unor grupuri masive de soldaţi înarmaţi cu yatagane, suliţe şi arcuri, la războiul bazat pe folosirea armelor de foc, specific Primului Război Mondial, până la războiul bazat pe mijloace militare de manevră din cea de a doua conflagraţie mondială, iar apoi până la Războiul Rece bazat pe formele convenţionale de luptă şi nu în ultimul rând, până la forma hibridă din prezent. Totuşi, diferenţa foarte mare de conceptualizare pe care războiul începe a o avea în prezent, face ca acesta să fie înlocuit din ce în ce mai mult de către analişti cu termenul de conflict, clasificat în funcţie de amploarea şi dinamica sa: intensitate joasă, medie sau mare (Paul,2005).

Această ultimă modificare, apare ca urmare a patru factori:

-revoluţionarea bazei economice a societăţii (competiţia economică are rol primordial, războiul devenind unul de natură geoeconomica – nemai fiind nevoie a-ţi domina adversarul printr-un control militar, ci economic).

-reconsolidarea rolului informaţiei şi creşterea vitezei de transformare a proceselor specifice acestui fenomen

-asimilarea rezultatelor epocii high-tech

-modificarea misiunilor armatei ( Alexandrescu, 2006: 11-13)

Un lucru foarte important ce trebuie menţionat este faptul că pierderea conotaţiei militare a conceptului de securitate după sfârşitul Războiului Rece va duce la o scădere drastică a bugetelor militare ale multor ţări occidentale, în contextul în care dezvoltarea noului tip de armament este foarte costisitoare. Aşadar, deşi armamentul militar va fi mai performant, el se va regăsi în cantităţi mai mici, ceea ce va duce la folosirea lui, cel mai probabil în funcţie de raportul cost-beneficiu (doar în momentul când probabilitatea atingerii obiectivului va fi foarte mare), în timp ce o altă problemă ar fi legată de faptul că ” armamentul costisitor şi activul uman valoros angrenate într-un război de mare intensitate s-ar putea dovedi irelevante în acţiuni militare asimetrice şi de intensitate scăzută, acţiuni în care este mult mai puţin probabil să fie folosite sau implicate” (Zulean, 2010: 130-131)

De la război informaţional, la acţiuni psihologice şi mediatice

Dezvoltarea globalizării, a internetului , a conexiunilor cyber-space, a făcut ca informaţia să devină principala armă a competitivităţii geopolitice, geoeconomice şi geostrategice inter-state. Cu alte cuvinte, informaţia înseamnă putere, iar lupta pentru obţinerea ei poate duce la apariţia războiului informaţional, definit ca şi acţiunea “al cărei scop este obţinerea superiorităţii informaţionale în sprijinul strategiei militare internaţionale, prin afectarea informaţiilor şi sistemului informaţional al adversarului, apărându-le în acelaşi timp pe cele proprii” (NATO, JOINT Doctrine, 1996). După cum rezultă, războiul informaţional reprezintă un joc cu doi participanţi, desfăşurat pe două paliere: ofensiv (protejarea propriului sistem informaţional, sau recuperarea în timp util a unor informaţii pierdute fără ca adversarul să poată beneficia de ele) şi defensiv (culegerea de date şi influenţarea acţiunilor altor state în intereseul propriului stat). Aşadar, războiul informaţional nu se limitează doar la protejarea şi obţinerea datelor, ci şi la exploatarea acestora.

Ne propunem astfel să dezvoltăm în cele ce urmează caracterul psihologic și mediatic specific acestui tip de război lăsând însă în plan secundar caracterul cybernetic, electronic sau virtual.

Manipularea, esențială actiunilor psihologice, poate reprezenta un proces foarte amplu, de la o eextremă complexitate, până la un banal procedeu, pe care de regulă nu îl observăm, considerându-l ca făcând parte din viața noastră de zi cu zi. Un exemplu poate fi dat de către  celebrul caz al “cerşetorului de pe Brooklyn”, care deşi ţinea în braţe un carton cu inscripţia “Orb din naştere” nu reuşea totuşi să stârnească mila niciunui trecător. Un bărbat se opreşte şi îi pune acestuia un alt carton pe care era inscripţionată sintagma: “afară e primăvară iar eu nu o pot vedea”. Paradoxal, trecătorii se opresc şi îi dau bani, lucru ce se datorează  faptului că schimbarea mesajului a dus implicit şi la schimbarea statusului său, transformându-se din cesrsetor într-un infirm, oamenii găsind ca fiind raţional a-i oferi bani. Manipularea poate fi folosită asupra unui individ, grup sau chiar sistem social, diferită de la simpla comunicare între doi indivizi, la discursuri ale unor personalităţi, la campanii electorale, lista putând continua. Un alt exemplu îl constituie campania electorală din 1988 din Statele Unite, unde Bush senior îl învinge pe Michael Dukakis explorând cazul delicventului afro-american Willie Horton.

Ca procedeu al războiului informaţional, acţiunile psihologice, urmăresc manipularea adversarului prin informaţiile obţinute în urma penetrării sistemului de date al acestuia. Folosită ca armă inter-state, sursa şi adevăratul scop al manipulării sunt totdeauna mascate, ascunse în spatele unor agenţi de influenţă, sau a unor intermediari de “bună credinţă”, atraşi prin oferirea anumitor avantaje financiare. De specificat este că de cele mai multe ori “în realitate acest tip de intermediar nu este niciodată complet înşelat; pur şi simplu, preferă a nu-şi pune prea multe întrebări. El se autosugestionează că informaţia pe care trebuie să o facă cunoscută nu reprezintă nici un pericol, căutând să se dezvinovăţească apriori” (Cathala, 2000: 99) .

În ceea ce priveşte agenţii de influenţă, aceştia aparţin serviciilor secrete, fiind formaţi, sau recrutaţi din rândul societăţii vizate, de o foarte mare atenţie bucurându-se tocmai elitele ca urmare a imaginii şi reperului moral de care dau parte.

Agenţii de influenţă pot fi infiltraţi în toată structura socială, plecând de la simpli muncitori, la jurnalişti, profesori, funcţionari sau persoane aflate la nivel înalt. Scopul lor nu este numai acela de a obţine informaţii, ci şi de a manipula sau dezinforma, pentru a slăbi percepţia publică sau pentru a crea situaţii ce pot provoca vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale. În această situaţie, dezinformarea reprezintă “forma psihologică a subversiunii. Ea vizează destabilizarea unui stat sau a unei societăţi, subminarea capacităţii sale de rezistenţă fără a fi necesare punerea în acţiune a forţelor armate” (Cathala, 2000: 14) Dezinformarea se poate realiza prin şantaj, publicare a unor documente, manipularea factorului de decizie şamd. urmărind intoxicarea sau distrugerea imaginii unei personalităţi /instituţii, sau de a crea discordanţe în mediul extern.

La nivelul societăţii manipularea este reprezentată de “o anume situaţie socială creată premeditat pentru a influenţa reacţiile şi comportamentul manipulaţilor în sensul dorit de manipulator” (Ficeag, 1996: 30). Pentru societatea românească unul dintre numeroasele exemple poate fi regăsit în problema autonomiei Ţinutului Secuiesc ridicată de către Lazlo Tokes, problemă constituită pe baza thnicii de manipulare “Trântitul Uşii în Nas”, a cărei logică tehnică este de a€ “formula o cerere evident de exagerată ca şi costuri, pentru a putea obţine apoi ce îmi doresc, formulând o adoua cerere care are costuri mai mici ” (Stanciugelu, 2010: 264). În acest sens autonomia Ţinutului poate fi privită ca un consens acceptat politic în dauna independenţei. La nivelul individului, controlul se poate realiza prin accesarea disonanţei cognitive, aceasta reprezentând dezacordul apărut între cele trei componente ale identităţii: comportament, raţiune şi sentiment. În această situaţie, avantajul este dat de faptul că manipulatorul poate atinge doar una dintre aceste componente, întrucât ca urmare individul “şi le va modifica instinctiv pe celelalte două, pentru a nu mai avea senzaţia acută de disconfort psihic” (Ficeag, 1996: 130).

La rândul său, mass-media dispune de unul dintre cele mai importantre roluri de influenţare psiho socială. În anii ’90 sunt bine cunoscute cazurile de abuz ale guvernului care anunţând o imensă criză în producerea cerealelor, lucru inamente fals, a legitimat importul de grâu la preţuri mult mai mari satisfăcând anumite grupuri de interese. Astfel de acţiuni s-au realizat prin controlul singurei televiziuni existente, conducând din nefericire la falimentarea fabricilor de făină şi ulei. În prezent mass media a intrat la rândul sau într-o noua paradigmă, trecând de la o comunicare de masă către una globală în special ca urmare a dezvoltării internetului şi a vitezei fluxului de informaţii, transformând în acest sens întreaga lume într-un sat global. Mass media şi informaţia, devin astfel în prezent surse ale legitimizarii politice, provocând chiar diplomaţia clasică, cea intreprinsă în spatele uşilor închise, să devină una publică mult mai transparentă.

Mass media are astfel rolul central în crearea unui cadru fals pentru controlul maselor. Tot prin intermediul său sunt transmise mesaje subliminale: spoturi, reclame, sau folosirea unor cuvinte cheie, toate acestea putând duce la o anumită percepţie a unei situaţii sau personai, exemplele putând continua.

O scurtă analiză a influenţei mediei la nivel internaţional poate rezulta din rolul pe care aceasta îl are în fundamentarea legitmarii intervenţiilor militare, vizibil în majoritatea conflictelor armate post război rece şi structurată de-a lungul a patru etape . Astfel:

a)stadiul iniţial- problema statului vizat devine subiect de discutie la nivel international printr-o mediatizare excesiva in care sunt prezentate focarele de insecuritate;

b) stadiul preliminar- se urmareste demonitizarea conducerii politice scotaandu-se in prim plan disocierea intre aceasta si restul populatiei;

c) stadiul intervenţiei- dupa legitimarea interventiei armate vizibilitatea problemei in cadrul media incepe sa scada treptat;

d) stadiul post – conflict- problema reapare in atentia media unde sunt prezentate realizarile si se legitimeaza noul leadership politic.

În concluzie sfârşitul războiului rece şi dezvoltarea globalizării au condus către schimbarea paradigmei de securitate, formele clasice de conflict fiind înlocuite de acţiuni precum războiul informaţional sau economic, statele preferând în mod primordial atingerea interesului naţional în cazul unui diverent internaţional prin acţiuni de tip softpower bazate pe constrângerea economică a adversarului. În acest sens intervenţiile militare încep să capete un sens secundar ca ultimă formă de răspuns, un bun exemplu fiind cazul Iranului unde Statele Unite şi Israelul iau în calcul posibilitatea unei intervenţii armate abia după ce poltica embargoului economic şi subminarea programului nuclear nu oferă rezultatele aşteptate.

În ceea ce priveşte agresiunile psihologice specifice războiului informaţional acestea se află în mod deosebit în sfera intelligence-lui, iar mass-media fie că ne place sau nu, trebuie să înţelegem că poate reprezenta o sursă modernă de acţiune în privinţa atingerii intereselor unor entităţi străine.

Surse bibliofrafice:

Mucchielli, Alex (2002),  Arta de a influenţa, Bucureşti: Polirom

Ficeag, Bogdan (1996),  Tehnici de manipulare, Bucureşti:  Nemira

Alexandrescu, Grigore  (2006), Perspective în lupta armată, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I

Cathala, Henri-Pierre (2000),  Epoca dezinformării, București:  Antet

Zulean, Marian (2010),  Forţele Armate şi Societatea, Bucureşti: Editura Militară

Stanciugelu, Ştefan (2010),  Logica Manipulării, Bucureşti:  C.H. Beck

Vasile Paul, Conflictele secolului XXI. Războiul Informaţional, Colocviu Strategic nr. 7, 2005

*NATO, JOINT Doctrine for Information Operations Defence Inelligence Journal, 1996

Autor: Răzvan MUNTEANU