Autor: Nicolae Țîbrigan*

În fiecare seară Fănică G., deși prea obosit după muncă, intră pe Facebook pentru a comenta și distribui poze și memeuri. Preferatele teme ale lui Fănică G. sunt cele cu „invincibila” armată rusă și Vladimir Putin, pe care vede viitor conducător al României. În ajutorul lui Fănică al nostru îi vin o sumedenie de troli pro-Kremlin, unul dintre ei este Roke Romy ce-i oferă un filmuleț mai vechi cu Putin care-i pune la punct pe oligarhii ruși.

După ce a văzut cum Putin „face ordine în țară” în stil mafiot, Fănică G. a distribuit filmulețul lăsând și un comentariu:

Eu zic să declarăm război Rusiei și să ne predăm lor…Ne trebuie un Putin…

Ce l-a făcut, totuși, pe Fănică al nostru, românaș din talpă, să-și dorească în loc de mici și bere, murături și vodcă? De ce ar avea nevoie de un Putin? Oare e atât de bun în „a câștiga mințile și inimile oamenilor”, așa cum spunea Goebbels?

Nu prea cred. Pur și simplu Putin și-a însușit doar câteva trucuri de la alți autocrați mai breji ca el.

Dar el nu acționează de unul singur deoarece i-a obligat să pună „osul la muncă” pe jurnaliști, comentatori, troli, postaci, etc. în vederea distribuirii și promovării în social-media a cultului personalității. Putin are nevoie acum să recâștige simpatia rușilor, în urma scandalurilor de corupție din guvern. Acționează pe plan extern pentru a-și crește ratingul la nivel intern.

 

LECȚII DE LA STALIN (zis SOSO)

Lecția nr. 1: Transformă mass-media (iar acum și new-media) în vuvuzele de propagandă a cultului personalității.

În URSS se lipeau ziare pe pereți pentru a fi citite de către cetățeni. Acum, sunt folosiți „pereții” Facebook, unde fanii lui Putin distribuie poze și memeuri:

Numărul acestor grupuri de „fani și fane” au început să crească în ultima perioadă, mai ales pe rețelele rusești: Odnoklassniki și Vkontakte și așa-numitul „runet” („online-ul rusesc”).

Motivul e de la sine înțeles: pregătirea precampaniei electorale din 2018 pentru cel de-al patrulea mandat, în contextul unor proteste a zeci de mii de ruși din 150 de orașe din Rusia cu mesaje de schimbare a clasei politice și intensificare a luptei anti-corupție.

Lecția nr. 2: Crează-ți o armată de troli și jurnaliști profesioniști care să-ți promoveze imaginea ca pe o „icoană”.

Stalin mai avea un pic și urma să fie canonizat. Putin de ce ar rămâne în urma lui? Doar așa mai ajunge norodul să-și atingă și pupe dictatorii. Icoana trebuie să fie omniprezentă în toate birourile oficialilor – un model moștenit de la Stalin.

Lecția nr. 3: Orice dictator iubește copiii, așa că adună cât mai mulți în jurul tău.

Chiar dacă le trimite părinții în Gulag-uri sau tații în războaiele din Ucraina și Siria. Important ca imaginea să fie multicoloră.

LECȚII DE „PAPA COREEI DE NORD” (zis Kim ir-sen)

Lecția nr. 1: Nu uita să călărești un cal, măcar un ponei

De la Napoleon încoace, dictatorii au o obsesie cu călăritul, poate din cauza alurei de fals eroism, sau poate din încercarea de a depăși unele complexe. Spre deosebire de Stalin, care nu putea urca pe cal din cauza handicapului de la o mână, Kim ir-sen și Putin apar în ipostaze ecvestre:

Ulterior, internauții îl urcaseră pe Putin pe diverse memeuri haioase cu: urși, girafe, rechini, pisici și chiar…cozi de topor. Ultima categorie s-a înmulțit  simțitor de mult pe Facebook.

Lecția nr. 2: Distribuie pe la târguri niște cărți de propagandă pentru lume, că sigur mai târziu te vor face Doctor Honoris Causa al vreunei universități.

Nici chiar nu trebuie de exagerat în dimensiunea cărților. Dacă în cazul lui Kim s-a mers pe formula consacrată al volumelor, pentru Putin e de ajuns momentan un volum cu „citate celebre” de 400 de pagini.

 

În cele din urmă Vladimir Vladimirovici a urmat modelul lui Kim ir-sen, devenind Doctor Honoris Causa al Universității „Sfântul Chiril și Metodie” din Bulgaria (Veliko Tărnovo) și completând astfel lista cu autocrați deținători de titluri științifice dubioase.

Lecția nr. 3: Ce fel de dictator fără monumente? Neapărat să-ți ridici vreo câteva sau să-i lași pe fanatici singuri să te venereze.

Este vorba de o veche formă a cultului personalității instituit chiar de împărații romani. Pentru nord-coreeni, Kim ir-sen „a făcut” pământul timp de șapte zile, iar pentru putiniști „președintele nostru” (#наш президент – rus.) încă mai construiește Rusia și ar mai avea nevoie de mandate și după 2024.

Unii s-ar grăbi să afirme că Rusia nu-i Coreea de Nord, și din anumite puncte de vedere nu e. Dar să ne uităm un pic doar la organizațiile de tineret pro-Putin (Nașî) sau paramilitare (Younarmiya), și  vom găsi aceleași manifestări de obediență oarbă față de lider ca și la sărmanii nord-coreeni.

 

LECȚII DE LA CHARLIE CHAPLIN (zis The Tramp)

Pentru a-și definitiva opera de clișee, se pare că Putin a apelat și la comedie, inclusiv la cea din filmele lui Charlie Chaplin.

Una dintre cele mai remarcabile scene ale actorului este cea din „The Great Dictator” – joaca cu globul. Surprinzător, dar o regăsim „globul” atât la Kim ir-sen, cât și la Vladimir Putin. O fi vorba de stimularea unui impact emoțional al publicului, sau e o joacă de-a „supremația globală”?

Tot de la Chaplin președintele rus a învățat cum să plângă. Poate nu-ți vine să crezi, dar din 2012 Putin a devenit sensibil, mai ales că l-a mișcat profund gestul rușilor de a-l realege în funcția de președinte, și asta după ce a coordonat din spate activitatea lui Medvedev timp de 6 ani.

Lacrimile au priză la public, mai ales pentru amatorii de telenovelele. Este vorba despre partea „umană” din lider, chiar umilă, expusă publicului pentru a ajunge la concluzia: „Uite, ți-am zis io! Este ca noi!”.

Ceea ce nu știu ei e că politica e politică, iar emoția servește la machiaj. Putin e președinte sau clown?

De fapt, toate aceste mecanisme de propagare a cultului personalității lui Putin au dus la prezentarea liderului și statului ca fiind contopiți, devenind imposibil să înțelegi viața unuia fără celălalt.

Miza acestor „cutii de rezonanță” ale propagandei ruse nu constă în venerarea propriu-zisă a lui Putin de cât mai mulți non-ruși (care-l asociază deja cu imaginea statului rus), ci în promovarea unor narative secundare pro-Kremlin mult mai subtile

„Statul sun eu!”, ar fi spus Ludovic al XIV-lea, dar Putin nu spune asta, ci-l pune pe trolul Edmund Eduard Tiribentea să distribuie conținut de pe pagini special administrate din Rusia. Una dintre ele este Made in Russia de unde trolii pro-Kremlin „se inspiră” cu directive de postări pentru Fănică G. din România.

Iar pentru asta nu e nevoie să-l ții pe Tiribentea la Moscova. Dimpotrivă, acesta acționează chiar din România, din moment ce se implică activ în distribuirea și promovarea unor știri traduse de Rusul, inclusiv a cultului personalității față de Putin, cu câteva piese Katiușa și manevre de Suhoi-24 în pauza de masă.

Examinând memeurile lor, ajungi ușor la concluzia că nivelul lingușelii online a trolilor poate ajunge și la limita absurdului.

Chiar dacă e vorba despre o redactare în photoshop, unde Vladimir Putin se plimbă flancat de tineri după ce și-a lăsat umbra la Kremlin, iar o tânără din spate privește galeșă la altcineva decât la „liderul suprem” – poate la o pisică, un copil, pui de urs … dictatorul macho trebuie să apară ca fiind permanent implicat în diverse cauze – umanitare, multipolare, de echilibru, etc. Cu alte cuvinte, să emane dinamism, că altfel se atrofiază moral și imagologic.

De fapt, miza acestor „cutii de rezonanță” ale propagandei ruse nu constă în venerarea propriu-zisă a lui Putin de cât mai mulți non-ruși (asociat deja cu imaginea statului rus), ci promovarea unor narative secundare pro-Kremlin mult mai subtile, cum ar fi: inutilitatea sancțiunilor economice occidentale la adresa Rusiei, inutilitatea bazelor militare și a scuturilor anti-rachetă, necesitatea stabilirii unor relații mai strânse cu Federația Rusă în detrimentul SUA, efectele negative ale intervenției NATO în lume, invincibilitatea armatei ruse, promovarea noilor tehnologii militare ruse (fabulații), necesitatea protejării familiei tradiționale și a valorilor conservatoare după modelul rus, etc. Deci, pe lângă Putin, publicului i se mai servește sistematic și doze mici de narative propagandistice.

Putin a fost un elev silitor și perspicace, însușindu-și lecțiile de promovare a cultului personalității. Altfel nu ar fi ajuns pe canele, matrioșcele și tricourile din Chișinău și alte republici din spațiul Comunității Statelor (In)dependente (sau CSI).

Piața de artizanat din centrul or. Chișinău, Republica Moldova

 

Ce-i de făcut?

Cum îl ajutăm pe Fănică G. să nu-l mai care în spate pe Putin în social-media?

  1. În primul rând, îi recomandăm să renunțe la vodcă;
  2. Îl ajutăm să identifice clișeele de dictator ale lui Putin, deloc originale;
  3. Îi reamintim că Putin e ca oricare alt om politic care dorește să se mențină la putere și de aceea utilizează tehnici de propagandă;
  4. Îl atenționăm că oricând distribuie o poză sau o înregistrare cu Putin, devine automat sclavul trolilor pro-Kremlin;
  5. Îi recomandăm să raporteze orice distribuire insistentă a materialelor cu Putin, utilizând butonul din dreapta sus – Report post, după modelul de mai jos, selectând It’s spam.

*Articol publicat pe site-ul Laboratorului pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (http://larics.ro/)

*Nicolae Țîbrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie. Începând cu 2013 este colaborator al revistei Foreign Policy România şi asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.