Categories
Analize

Fake News ucide: Cum a ajuns metanolul utilizat de iranieni împotriva COVID

Iran este cea mai afectată ţară de răspândirea virusului COVID-19 din Orientul Mijlociu. Mai mult, regimul de la Teheran, care şi-a canalizat în mare parte resursele financiare din ultimele decenii pentru dezvoltarea armamentului nuclear în ciuda embargoului economic la care a fost supus de către comunitatea internaţională, se vede nevoit a gestiona criza prin intermediul unui sistem sanitar sub-dezvoltat, ceea ce a creat o serie de vulnerabilităţi sociale.

Astfel, ca urmare a panicii create, mii de iranieni ajung a apela la remedii disperate, fără acoperire ştiinţifică.

Unul dintre cele mai răspândite fake news-uri pe reţelele de socializare din Iran este o ştire preluată de pe site-urile britanice conform căreia alcoolul poate igieniza sistemul digestiv, iar combinaţia dintre wisky şi miere combate COVID-19.

Chiar dacă musulmanilor iranieni le este interzis de către autorităţile guvernamentale consumul de alcool, acesta este uşor de procurat şi consumat de o parte însemnată a populaţiei, atât ca urmare a importurilor ilegale, controlate însă de către Garda Revoluţionară care obţine astfel avantaje financiare ilicite, cât şi ca urmare producerii clandestine de către unii cetăţeni.

Spre exemplu, South China Morning Post a realizat un interviu, sub condiţiile anonimatului, cu un iranian care fabrică votkă în subsolul casei sale, acesta afirmând că:

În mood normal, cu ocazia Anului Nou Persan, care are loc în data de 21 martie, clienţii mei se dublează. Anul acesta, cererea a fost chiar de 4-5 ori mai mare.

Din nefericire, unele dintre aceste produse sunt improvizate prin folosirea metanolului cunoscut şi ca alcool metilic, care este nociv pentru sănătatea umană, producând chiar moartea.

În acest context, doar în luna martie a anului 2020, presa internaţională a vehiculat că aproximativ 480 de iranieni au fost ucişi încercând să combată COVID-19 pe baza unor băuturi care conţin metanol, în timp ce alte aproximativ 3.000 de parsoane s-au îmbolnăvit.

Regiunea Kuzestan este cea mai afectată, acolo unde inclusiv un copil în vârstă de doar cinci ani a orbit ca urmare a tratamentului folosit de către părinţii săi.

Deşi intoxicările sau chiar decesele cauzate de către metanolul folosit în băuturile alcolice nu sunt o noutate în societatea iraniană, această spirală a panicii este rezultatul lipsei de informare a unei anumite pături sociale coloborată însă cu o neîncredere tot mai accentuată asupra modului în care regimul gestionează actuala criză.

Autor: Răzvan Munteanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *