Categories
Analize

Alarmismul dăunează informării veridice. Mai ales când e vorba despre Putin.

Pe 16 august, portalul on-line al ziarului România Liberă a publicat o știre în care dădea drept certă o promisiune de sprijin militar ”împotriva Opoziției și a NATO” făcută de președintele Rusiei, Vladimir Putin, pentru omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko, care se confruntă cu cele mai de amploare manifestații de protest din istoria țării. Ceea ce omite să menționeze autorul știrii este că partea rusă a făcut precizarea că asistența militară poate fi acordată Belarusului doar în cazul unei agresiuni armate externe. Același lucru – intervenția armată doar la solicitarea conducerii țării și doar în caz de agresiune – este prevăzut și în statutul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), din care fac parte atât Federația Rusă, cât și Republica Belarus.

Analiza titlului

Titlul știrii este: ”Putin i-a promis lui Lukașenko sprijin militar în Belarus, împotriva Opoziției și a NATO”. Există potențialul de a induce în eroare prin formularea ”împotriva Opoziției și a NATO”, în condițiile în care atât apelul lui Lukașenko, cât și răspunsul Federației Ruse au fost destul de evazive și au făcut apel la tratatele de securitate colectivă semnate între cele două țări. Formularea este alarmistă, de natură să stârnească temeri mai mult decât ar fi fost cazul. S-ar fi reclamat o continuare care să facă trimitere la condițiile în care Republica Belarus poate beneficia de asistență militară din partea Rusiei, adică la necesitatea existenței unei agresiuni armate din exterior, după cum vom detalia în continuare. Nici cererea lui Lukașenko, nici răspunsul Rusiei, nu au cuprins ideea de a folosi trupele ruse trimise în Belarus împotriva Opoziției sau a manifestanților. Prin urmare, titlul clamează mai mult decât s-a întâmplat în realitate, exagerează cu amenințarea asupra NATO sau a opoziției belaruse. Nu rezultă de aici că nu ar exista un potențial de amenințare a Rusiei la adresa securității regionale pe flancul estic al NATO, însă prezentarea unui schimb public de replici între Lukașenko și Kremlin și invocarea alianței nord-atlantice drept vizată de o potențială operațiune rusă în Belarus are efectul, probabil nedorit, de a speria cititorii.

Context

Alegerile prezidențiale din Belarus, desfășurate pe 9 august, au fost urmate de puternice manifestații de protest însoțite de violențe între trupele speciale ale Ministerului de Interne și protestatarii nemulțumiți de rezultatele oficiale ale scrutinului, anunțate de Comisia Electorală Centrală și contestate de stafful principalului candidat din opoziție, Svetlana Tihanovskaia. În următoarele zile, au urmat reacții ale principalilor actori internaționali, unii dintre care au condamnat violențele și nu au recunoscut rezultatele alegerilor, precum Polonia și statele baltice, iar alții, precum Rusia sau China, l-au felicitat pe Aleksandr Lukașenko cu ocazia victoriei, recunoscându-i realegerea.

Manifestațiile de protest au crescut în intensitate pe toată durata săptămânii de după alegerile prezidențiale, culminând duminică, 16 august, cu o manifestație care a adunat peste 200.000 de participanți în capitala Minsk. În alte peste 60 de localități din țară s-au desfășurat manifestații de protest, unele dintre ele adunând 40-50.000 de participanți, în special în metropole regionale precum Grodno, Brest și Vitebsk. În total, aproape un milion de belaruși au ieșit în stradă și i-au cerut lui Lukașenko să-și dea demisia. Tot pe 16 august a avut loc și discuția telefonică dintre Lukașenko și Putin, în rezultatul căreia a și fost publicat un comunicat pe site-ul oficial al președinției ruse, la care se referă știrea în cauză.

Fals narativ

În titlu, știrea dă drept certă promisiunea sprijinului militar pentru Belarus, din partea președintelui Putin. În schimb, potrivit primului alineat al textului știrii, ”Dacă va fi necesar, Rusia este gata să asigure pentru Belarus sprijin, inclusiv militar, în conformitate cu pactul militar colectiv din care ambele țări fac parte, a anunțat, duminică, un comunicat al Kremlinului.”  În continuare este invocată aserțiunea lui Lukașenko precum că trupe NATO, inclusiv avioane și tancuri, s-ar afla la 15 minute distanță de frontierele de vest ale Belarusului. Urmează o secvență în care autorul știrii contrazice chiar esența celor afirmate în titlu: ”Pe de altă parte, comunicatul transmis de la Moscova susține că asupra Republicii Belarus se aplică presiune externă, fără a indica de unde vine această presiune.” Într-un final, potențialul cititor poate fi derutat de modul în care este prezentată informația în material, deoarece o afirmație a lui Lukașenko, care face referire la NATO, este luată drept probă că Putin ar fi ”promis ajutor militar împotriva NATO”. În realitate, Kremlinul a fost foarte atent în formularea răspunsului său.

Date factuale

Din comunicatul foarte laconic publicat pe site-ul oficial al Președinției Federației Ruse, rezultă că cei doi șefi de stat au ”continuat discutarea situației create după alegerile parlamentare, luând în calcul inclusiv presiunea exercitată din afară asupra republicii”. Astfel, ”partea rusă a confirmat că este gata să acorde sprijinul necesar pentru rezolvarea problemelor iscate, pe baza principiilor tratatului privind crearea statului unificat, și, de asemenea, în caz de necesitate, pe linia Organizației Tratatului de Securitate Colectivă.”

Tratatul privind Securitatea Colectivă, semnat în 1992 de câteva foste republici sovietice, și modificat în 2010, prevede în articolele 2 și 4 posibilitățile organizației de a interveni într-un stat membru. Astfel, în articolul 2 găsim următoarele: ”În cazul izbucnirii unor amenințări la adresa securității, stabilității, integrității teritoriale și suveranității unuia sau mai multor state membre sau a unei amenințări la adresa păcii internaționale și a securității statului, statele membre activează cu promptitudine mecanismul consultărilor comune cu scopul coordonării pozițiilor, elaborează și adoptă măsuri de acordare a ajutorului acelor state membre cu scopul de a înlătura amenințarea”. Iar articolul 4 instituie un principiu existent și în Tratatul Nord-atlantic: ”Dacă unul dintre statele membre este supus unei agresiuni (atac armat care pune în pericol securitatea, stabilitatea, integritatea teritorială și suveranitatea), acest fapt va fi considerat de către statele membre ca o agresiune (atac armat care pune în pericol securitatea, stabilitatea, integritatea teritorială și suveranitatea) împotriva tuturor statelor membre ale prezentului Tratat. În cazul comiterii unei agresiuni (atac armat care pune în pericol securitatea, stabilitatea, integritatea teritorială și suveranitatea) împotriva oricăruia dintre statele membre, toate celelalte state membre, la cererea acestuia, îi vor acorda neîntârziat ajutorul necesar, inclusiv militar, și, de asemenea, îi vor acorda susținere cu mijloacele pe care le posedă în ordinea exercitării dreptului la apărare colectivă în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU.”  

Astfel, observăm că ajutorul militar pe care Rusia i-l poate oferi Belarusului în caz de necesitate se reduce la un caz concret: dacă există o agresiune militară împotriva țării. Asta este ceea ce a ”promis” Vladimir Putin. Cu alte cuvinte, el nu a făcut nimic altceva decât să reafirme ceea ce oricum exista ca obligație în cadrul unui tratat de securitate colectivă semnat între Rusia, Belarus și alte câteva state. Nu poate fi, deci, vorba despre invitarea trupelor ruse în Belarus pentru a fi folosite în acțiuni de reprimare a manifestațiilor de stradă sau împotriva membrilor opoziției. Ajutorul armat nu a fost promis direct, ci ”pe linia OTSC”. Iar tratatul OTSC nu spune că ajutorul militar este singura formă de ajutor disponibilă pentru a asigura respectarea obligațiilor părților, ci doar una dintre ele.

Tehnica dezinformării

În știrea luată în discuție s-a recurs la exagerarea limitelor potențialului ajutor, eventual armat, pe care Federația Rusă îl poate acorda Belarusului, afirmându-se că respectivele forțe ar putea fi utilizate împotriva opoziției belaruse, fapt pe care nu-l întâlnim în comunicatul administrației prezidențiale de la Moscova la care face referire știrea. O asemenea ipoteză, eventual întărită cu date, ar fi putut face obiectul unui material analitic, însă textul analizat își propune doar să informeze, și o face eronat.

Despre sursă

România Liberă este unul dintre cele mai vechi ziare românești, fondat în 1877 și transformat în publicație independentă imediat după Revoluția din 1989. În perioada post-decembristă este una din principalele publicații din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *